Cand vine vorba despre modul in care va amenajati si decorati casa este vorba si despre corpuri de iluminat. Modul in care cade lumina este aproape la fel de important precum culoarea peretilor. O lumina prea puternica sau prea slaba, acasa sau la birou, va poate crea probleme de sanatate, de la dureri de cap la afectiuni oculare. Alegeti cu atentie iluminatul potrivit!
Corpuri de iluminat
Holurile
Holurile mari si scarile interioare este recomandat sa fie cat mai luminate. Astfel va puteti orienta catre ceva mai mare sau mai multe corpuri de iluminat mici, pe care sa le puneti la distanta de maxim 2 metri unul de celalalt. Adaugati si o oglinda, va da impresia de mai mult spatiu si de mai multa lumina.
Bucataria
Bucataria are nevoie, mai mult decat toate celelalte incaperi, de un iluminat functional, care sa poata fi modificat in functie de nevoi. Atunci cand lumina este prea slaba sau prea tare, va oboseste. Bucataria este bine sa aiba mici corpuri de iluminat acolo unde este mare nevoie de lumina: deasupra aragazului, deasupra dulapurilor sau spatiilor de depozitare. Spoturile de lumina pot fi si ele o alegere buna pentru bucatarie.
Pentru incaperile unde se serveste masa, corpul sau corpurile de iluminat trebuie sa fie cat mai mari si mai luminoase. Lumina trebuie sa fie deasupra mesei, nu foarte sus, dar nici foarte jos. Se poate adauga si un corp de iluminat care sa stea pe masa pentru un efect si mai placut.
Livingul
Livingul are nevoie de o lumina agreabila, care sa corespunda mai multor tipuri de activitati:
Iluminatul general asigurat de o plafoniera care creaza impresia de spatiu mult mai inalt, de o lustra etc. Spoturile directionate spre canapea sau spre fotolii, pentru a asigura un iluminat adecvat pentru lectura (lumina poate proveni de la niste lampadare cu picior).
Lumina plasata in spatele televizorului, diminuand considerabil contrastul. Diverse surse de lumina colorata care sa puna in valoare obiecte decorative.
Dormitorul
Atmosfera pe care o creeaza lumina in dormitor este foarte importanta si influenteaza starea de spirit. Corpurile de iluminat trebuie combinate pentru a avea parte si de lumina puternica necesara pentru lucru, dar si de lumina decorativa pentru o atmosfera ambientala. Totodata, fiecare obiect de iluminat trebuie sa aiba intrerupator separat pentru a regla cantitatea de lumina.
Spre deosebire de dormitorul parintilor, dormitorul copilului indeplineste in acelasi timp mai multe functii. Pe langa faptul ca este locul de dormit, este in acelasi timp si camera de joaca si de desfasurare a activitatilor din cursul zilei. Avand in vedere ca in acest spatiu se petrec mai multe activitati, in momentul amenajarii trebuie sa ne gandim cum putem ilumina corect acest loc pentru a proteja vederea copiilor.
Baia
Baia, desi este un spatiu adiacent, reprezinta o incapere importanta si strict functionala a locuintei. De aceea trebuie sa-i acordam o atentie deosebita in momentul amenajarii, atat din punctul de vedere al mobilei folosite cat si al corpurilor de iluminat. O iluminare eficienta ne va permite sa realizam toate activitatile aferente acestei incaperi fara a ne crea disconfort. Sursele de iluminat trebuie trebuie sa fie fixate si directionate astfel incat iluminatul sa fie eficient si sa focalizeze zonele mai intunecate sau obiectele pe care le doresti accentuate.
De la concept la implementare, de la consultanta pana la curatenia inainte de predarea lucrarii, noi ne ocupam de tot. Pentru Inova Design, nu exista proiect “prea mic” pentru ca tratam fiecare spatiu ca si cum ar fi al nostru. Va gestionam bugetul astfel incat sa va incadrati in el, pentru ca avem furnizori pentru orice aveti nevoie si lucram indiferent de stadiul in care se afla proiectul. Vedeti aici cateva dintre proiectele noastre finalizate.