Scara interioara, diferenta casa anosta-casa moderna

Scara interioara poate reprezenta un accesoriu de baza in amenajarea casei. Si chiar unul care poate schimba complet interiorul.

O scara interioara bine aleasa poate sa faca diferenta dintre o casa anosta si una moderna.

Casa scarii, spatiul interior al unei cladiri in care este amplasata scara, trebuie sa fie vizibila si accesibila chiar de la intrare. O casa a scarii ideala este ventilata si iluminata natural. Recurgerea la lumina artificiala trebuie facuta doar atunci cand chiar nu este posibila iluminarea naturala, cu conditia sa existe un sistem automat care sa intre in functiune in caz de incendiu sau cutremur.
Scarile interioare moderne pot fi adaptate la diverse stiluri de amenajari interioare si sunt de cele mai multe ori realizate pe idei minimaliste. Un proiect de scara interioara moderna nu obtureaza spatiul, lasa lumina sa treaca si nu are nevoie de alte artificii de amenajare interioara. Scarile interioare sunt un element de decor in sine.

Scara interioara – elemente principale

– Casa scarii – peretii care inchid spatiul scarii;
– Rampa scarii – face legatura intre plansee sau intre planseu si podest;
– Podest – element orizontal, care permite intoarcerea rampelor unei scari sau, in cazul rampelor foarte lungi, permite stationarea;
– Parapet, balustrada – element de protectie, care evita riscul de cadere in gol;
– Mana curenta – element decorativ si de protectie aflat la partea superioara a balustradei , cu rol de sprijin;
– Treapta – element orizontal care permite circulatia pe scara;
– Contratreapta – element vertical care face legatura intre doua trepte;
– Ochiul scarii – spatiul cuprins intre doua rampe, spre interior;
– Vang – grinda laterala sau centrala care permite sustinerea treptelor.

Sfaturi

Iata cateva sfaturi in ceea ce priveste materiale din care poate fi construita o scara interioara, precum si cateva aspecte importante ce tin de functionalitate si siguranta.
Printre accesoriile importante ale unei scari interioare se numara balustradele, elemente ce joaca un rol de protectie. Aceste elemente pot fi facute din beton, lemn sau metal si pot fi dintr-o bucata sau cu inchideri din sticla, lemn sau materiale plastice ori fara inchideri. Pentru finisarea treptelor si a scarilor in general exista mai multe tipuri de profil, plinte si elemente decorative. Printre cele mai importante sunt profilele de cant, care permit finisarea muchiei treptei, conferind rezistenta in timp, dar si posibilitatea implementarii de profile antiderapante. Acestea sunt destinate sa impiedice alunecarea pe trepte. Profilele de cant sunt realizate in mod uzual din aluminiu sau metal, dar exista si variante din PVC alb sau colorat.

 

Author: Inova

Share This Post On